Skip navigation

Category Archives: Ziarul de duminica

Ioana Ursa este o artistă tânără şi cu multe preocupări – activează ca pictoriţă, graficiană, ilustratoare şi coordonatoare de proiecte. Este membră a Clubului Ilustratorilor, singura asociaţie de acest gen din România. În 2007 a absolvit secţia de grafică a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti la clasa lector universitar Stela Lie, cu un proiect intitulat “Personal Places”. În prezent îşi pregăteşte lucrarea de master la aceeaşi instituţie. Participările sale internaţionale sunt numeroase. Amintesc, printre acestea, expoziţii colective care au avut loc la ICR Veneţia, Halifax şi Bradford, Marea Britanie, ICR Madrid, Aarau, Elveţia, Viena, Stuttgart etc.

Imaginile create de Ioana Ursa sunt ca o ceaşca de ceai, aromat cu pasaje din literatura erotică. Sunt complicate şi pot crea “dependenţă” vizuală. Compoziţiile sale se desfăşoară în volute conceptuale bine definite, în care este vorba despre personaje masculine decadente, lolite romantice, animale de companie misterioase, lumini artificiale stranii, fetişuri, memorii, sugestii oedipiene, angoase şi vise – toate concentrate în aglomerări sufocante – un horror vacui rococo, readus în actualitate.

Nu ai putea să denumeşti povestea, însă ea îţi devine cunoscută în cele mai incomode detalii. Aceste imagini sunt obsesii colective şi creează altele noi. Urmărind un filon psihanalitic devenit clasic, poveştile preţioase şi interzise puse în scenă de artistă transcend livrescul, îşi depăşesc condiţia de ilustrare fidelă a unei ficţiuni şi devin, în final, imagini pictate cu luciditate şi şarm.

Deseori apar controverse când vine vorba despre diferenţierea aplicată noţiunii de ilustraţie comparativ cu noţiunea de imagine figurativă. Deşi Ioana Ursa are experienţa şi exerciţiul constant al ilustraţiei de carte, în pictura sa aceste abilităţi sunt folosite în sens lucrativ. Ea speculează cu măiestrie deprinderile de a figura cât mai realist detaliile anatomice, materialităţile şi texturile unei suprafeţe, luminile şi volumele; expresivizează formele prin contururi ferme şi contraste puternice. Are un respect deosebit pentru materia picturală şi pentru formă. Toate aceste calitaţi devin însă doar o modalitate ce are ca scop reprezentarea unor situaţii extraordinare, în care personajele, şi ele extraordinare prin excelenţă sunt surprinse în cele mai intime ipostaze.

Revenind, deşi personajele şi locurile reprezentate par familiare, Ioana Ursa reuşeşte să le personalizeze, să le unicizeze, să le confere o puternică notă autoreferenţială. Multe dintre personajele feminine sunt autoportrete, iar majoritatea subiectelor au o puternică doză de tragism şi aduc în prim-plan retorici feministe, drame existenţiale curente, situaţii complexe, obsesiile unei vârste dificile, figuri repetate până la hipersaturaţie.

Simona Vilau, oct. 2008

Fotografia digitală manipulată, influenţa artei video, estetica underground, popneodada, situaţionismul cosmopolit, neobizantinismul de pe planeta Naboo (n.n. Star Wars), pictura cu praful de Berceni şi noul mexicanism românesc, iată câteva dintre conceptele numite de Ştefan Tiron cu care îi place lui Nicolae Comănescu să jongleze.

El este un artist (vizual) de mare notorietate neaoşă, proaspăt posesor de blog cultural cu informaţii de ultimă oră (www.the-temporary.blogspot.com). Nu îi place să se ia deloc în serios (mai ales în scris) şi vrea o organizaţie profesionistă şi europeană care să grupeze artiştii adevăraţi. E nemulţumit de lipsa efervescenţei critice de la noi şi îşi doreşte ca sabotorilor artei contemporane să li se ridice un monument ultracentral.

Nicolae Comănescu trăieşte şi lucrează în Bucureşti, mai precis în “idilicul” cartier Berceni pe care l-a şi imortalizat cu ironie în seria sa de lucrări Berceni Dust 2.0. În peisajele cu valoare documentară, atât din punct de vedere vizual, cât şi biologic, apar binecunoscutele clişee etichetate drept made in epoca postcomunistă,adică rămăşiţe de uzine şi furnale ce se desenează pe fundalul unor blocuri de 4-5 etaje, cu acoperişul plin de antene. Sau inevitabilele blocaje în trafic, figurate realist de către pictor: maşini bară la bară, mărci străine, asfalt cu probleme etc. Din tablouri aproape că lipsesc prezenţele umane, însă această absenţa este justificată prin spaţiile în care ei „locuiesc” : grădina, „spatele blocului”, ficusul din sufragerie, plantele de pe balcon etc.

Locuind în apropiere de Şoseaua Olteniţei, artistul a fost şi rămâne profund marcat de praful înecăcios ce se aşterne peste toate. Drept urmare, a mers în urmărirea şi capturarea lui, transformându-l într-o materie preţioasă. Deşi apare în exces tot timpul, praful este de fapt foarte capricios şi a reuşit să declanşeze o adevărată „campanie de urmărire”, iniţiată de artist.

Expoziţia Berceni Dust a fost vernisată în decembrie 2007 la Galeria 26 din Bucureşti şi nominalizată la Premiile Revistei Cuvântul, secţiunea Arte Vizuale.

În ansamblu, cheia conceptuală a creaţiilor sale pictate se regăseşte uşor în tabloidele epocii post-Pop, made in U.S.A: culori psihedelice, fluorescente, figuri şablonizate, sexualitate de tip Hollywood, decoruri kitsch, angoase comune, zgomot, rock’n’roll.

În perioada de glorie a sfârşitului decadei ’90, Comănescu a luat parte la iniţierea cunoscutului grup artistic experimental Rostopasca, alături de Alina Buga, Alina Penţac, Mona Vătămanu, Florin Tudor, Angela Bontaş şi Dumitru Gorzo. Rostopasca marchează un capitol important al artei contemporane româneşti şi al Atelierului 35.

După Rostopasca, artistul şi-a continuat cu obstinaţie drumul. În prezent, se ocupă de interesantele sale proiecte artistice şi de colectarea informaţiilor de pe platforma artei contemporane în blogosfera noastră cea de toate zilele.

 

Simona Vilau, oct. 2008