Skip navigation


Mitul” conform căruia pictura românească – în special cea transformată în educaţie formală – este tributară modernismului prost înţeles şi se edulcorează pe zi ce trece începe să se spulbere. Nu neapărat brusc, total sau regenerativ, ci perseverent şi constant.

Avem ca dovadă activitatea unor viitori absolvenţi artişti, primii dintre cei care “au căzut pradă” modulului universitar de trei ani, instruiţi eficient de către profesorii Petru Lucaci şi Ciprian Paleologu, la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.

Ei au inaugurat recent, în luna februarie 2008, o expoziţie de grup la galeria Apollo din Bucureşti, intitulată sugestiv Optsprezece. Păreri, bucurii şi neajunsuri veţi afla în paginile ce urmează.


1. Majoritatea lucrărilor voastre sunt inspirate din fotografia contemporană şi din arta digitală. Ce înseamnă acest tip de demers pentru voi şi care sunt premisele sale ?

Codruţa Cernea: Ţinând cont de faptul că multe din temele de atelier au avut ca punct de pornire fotografia, mă gândesc că nouă ne-a cam intrat fotografia „în sânge”. De asemenea, lucrul constant cu fotografia ne-a făcut-o oarecum mai familiară şi ne stimulează să o abordăm şi ca modalitate de exprimare de sine stătătoare; în plus, prelucrarea unei fotografii poate duce la realizarea de imagini surprinzătoare care ne provoacă să ne jucăm altfel cu elementele de limbaj plastic. Şi totuşi, acum, la elaborarea proiectului de licenţă, unii dintre noi lucrează exclusiv având fotografia ca punct de plecare, iar alţii o ignoră complet. Este şi asta o opţiune personală dictată pe de o parte de sensibilitatea fiecăruia iar, pe de altă parte, de specificul proiectului dezvoltat la un moment dat.

Dana Dincă: Fotografia contemporană şi arta digitală fac parte din elementele ce compun   universul artistului postmodern, noi am început să ne folosim de acestea sfătuiţi de profesor. Temele impuse care presupuneau un ajutor de acest gen ne-au condus pe un drum puţin greşit. Au schimbat ordinea etapelor de lucru, se trece peste schiţe şi se caută o imagine finală cât mai repede. Fotografia creează iluzia că ea rezolvă toate problemele pe care artistul trebuie să şi le pună (compoziţie, cromatică etc.). Arta digitală în general conduce spre automatisme şi spre limbaje mai sărăcăcioase din anumite puncte de vedere. Înţelegerea lor şi utilizarea lor precaută trebuiesc urmărite.

Mihai Florea: Eu mă consider un produs al societăţii în care am fost crescut, iar imaginea fotografică face parte din această cultură… Fotografia are calitatea de a reproduce fidel realitatea imediată (…). Pentru mine, acesta este un lucru foarte important, pentru că pot transmite un mesaj mult mai rapid la o arie mai largă de oameni. Iar transpunerea  imaginii fotografice în pictura pe pânză conferă lucrării finale o anumită preţiozitate, pe care fotografia nu o are…

Cristina Garabeţanu: Consider că „artistul” a evoluat foarte mult începând cu a doua jumătate a secolului XX, el nu se mai poate limita doar la o specializare, cum ar fi pictura. El trebuie să facă tot ce înseamnă artă şi să se exprime liber, în orice formă. Artistul este multifuncţional. Lucrările mele sunt, într-adevăr, inspirate din fotografii şi din arta digitală, iar acesta nu consider a fi un lucru straniu, deoarece arta, conceptul şi fotografiile iniţiale sunt create tot de mine. O lucrare nu pare a fi niciodată terminată în întregime, oricum este ea exprimată, şi asta deoarece lucrarea transmite o stare a artistului, ea evoluează pe parcurs, iar creaţia se amplifică odată cu el. 

Alexandra Călin: În pictura mea, demersul plastic porneşte din premise de cercetare şi interpretare. Acest tip de demers, foarte strâns legat de fotografie şi de transpunerea artei digitale cu mijloacele tradiţionale, este un răspuns la sau este în pas cu societatea în care trăim şi cerinţele ei actuale. În general, există o „modă” în care se folosesc imagini  lizibile, consumeriste, de tip Pop art.

Irina Broboană: Mediul digital este unul confortabil, atractiv pentru noi, în momentul de faţă, atât în plan profesonal, cât şi în cel particular. Este, probabil, motivul principal pentru care detaşarea de acesta devine aproape imposibilă, în ciuda riscurilor pe care le impune la nivelul procesului de cristalizare a proiectului artistic, din punct de vedere conceptual. Încrucişarea şi combinarea limbajelor este, desigur, o modalitate de îmbogăţire a expresiei, firească în contextul tehnologic actual, atractivă cu atât mai mult cu cât suntem încă în faza experimentării.  

2. Credeţi că mai poate rezista artistul „tradiţional” de azi fără ajutorul şi/sau influenţa multimedia ?

Codruţa Cernea: Multimedia, sub diversele sale aspecte, este deja integrată stilului de viaţă urban, aşa că e greu să te disociezi de influenţa pe care o exercită. Sunt convinsă însă că se pot realiza lucruri pertinente folosind doar creion şi hartie sau pensula şi pânza. Tentaţia de a experimenta în afara mijloacelor „tradiţionale” este totuşi mare; dar … la fel, fotografia, animaţia, filmul … sunt doar alte modalităţi, foarte actuale acum. Important e ce faci cu ele, cum alegi să le foloseşti!

Dana Dincă: Un artist bun rezistă fără ajutorul multimedia. Se poate folosi de alte mijloace, orice mijloace pentru a spune ceva. El se adresează unui public care poate înţelege orice, oricum ar fi pus. Este greu de scăpat de influenţa multimedia. Ne înconjoară şi este imposibil să nu atingă percepţia  artistului contemporan, dar asta nu înseamnă că vom fi cu toţii schimbaţi.

Mihai Florea: Nu cred că multimedia este neapărat un ajutor, dar este cu siguranţă o influenţă. Influenţă pe care o are orice artist contemporan, însă la unii influentza este mai mare, deci mai vizibilă, iar la alţii este mai mică şi mai greu de recunoscut.

Cristina Garabeţanu: Dacă “tradiţional” înseamnă pictură de şevalet, în care nu se aduce nimic nou sau ca ea să fie 100% pură, fără nici o intervenţie de nici un fel… Nu neapărat ca mod de exprimare, ci conceptual, văd doar o supravieţuire artizanală. Pentru  a “trăi” are nevoie de prezent, de multimedia. În România se simte o mare nevoie de artă conceptuală şi experimentală. Suntem suficient de subdezvoltaţi din acest punct de vedere, iar asta se vede în primul rand datorită “consumatorului”, care nu are o educaţie culturală necesară pentru a înţelege ce se întâmplă cu arta azi. 

Alexandra Călin: Artistul tradiţional nu mai poate rezista în societatea de astăzi fără implicarea multimedia în demersul său;  poate face asta, dar va fi izolat, incapabil, inadaptabil la ceea ce se întâmplă în jurul lui, îl văd trăind în alt spaţiu. Personal, optez pentru implicarea în social prin medii variate de exprimare: video,  manifest, performance, obiect, ambient, acţiuni în stradă ale artiştilor contemporani.

Irina Broboană: Asociez, mai degrabă, sintagma „artă tradiţională” ideii de pictură de şevalet, procesului artistic văzut ca mod de ilustrare a unor abilităţi tehnice. Complexitatea unui proiect e dată de conceptul pe care se bazează, limbajul este mai puţin relevant.

3. Voi sunteţi prima generaţie care absolvă un modul de studii universitare de trei ani. Cum vi s-a părut experienţa aceasta şi cât consideraţi că v-a avantajat/dezavantajat ?

Codruţa Cernea: Timpul de acumulare s-a comprimat foarte mult, cu rezultate superficiale în unele cazuri. Bănuiesc că lucrurile s-au schimbat atât pentru noi, studenţii, cât şi pentru profesori. Încă din primul an, la atelier, s-au pus în discuţie probleme precum obsesii personale – atitudine tranşantă – concept, iar după doi ani ar trebui să fim cu toţii suficient de copţi pentru a putea dezvolta un proiect personal, respectiv proiectul de licenţă; trebuie să reuşim să stăm pe propriile picioare mult mai devreme; pentru unii pluteşte în aer nevoia imperioasă de a continua cu un master.

Dana Dincă: Trei ani sunt prea puţini, cel puţin la această secţie (n.a. pictura). Prin unele materii teoretice se trece prea repede, se acoperă mai puţine informaţii, nu există o perioadă de timp în care să se utilizeze şi să se aşeze acele informaţii. Superficialitatea cu care se realizează unele lucruri dezavantajează pe toată lumea. Trăim într-o eră a vitezei, dar poate nu este cea mai indicată soluţie în artă. Aici încă se mai gândesc lucrurile la un alt nivel.

Mihai Florea: Eu sunt de părere că trei ani sunt prea puţini pentru a acumula toate cunoştiinţele predate la o instituţie cum este U.N.A. Poate, în timp, acest aparent dezavantaj se va dovedi a fi un avantaj…
Cristina Garabeţanu: Dezvoltarea unui copil din ultimele generaţii este cu mult mai rapidă, “coaptă forţat”, aş putea spune. Asta nu presupune şi o maturizare a lui. Faptul că facultatea de arte durează 3 ani este un pic aberantă… studentul neavând timp şi, de multe ori, nici spaţiu necesar pentru a deveni artist. Pe de altă parte, terminarea unei facultăţi nu presupune şi cariera pe care o vei urma. Majoritatea studenţilor din anul terminal sunt pur şi simplu dezorientaţi. Habar nu au ce vor să facă mai departe, iar o mare parte din vină cred că o are numărul restrâns al anilor de studii. În schimb, având în vedere că totul s-a transformat într-un mare fast-food, dezvoltarea forţată nu se mai simte atât de tare, este de fapt un ritm în care eşti obligat să trăieşti. Nu mă refer la suprevieţuire, ci la faptul că omul devine super-omul, care ştie să facă de toate, cât mai bine, cât mai performant, dar asta fără a mai avea timpul necesar de a se gândi la lucruri esenţiale, introspective. 
Alexandra Călin: Studenţia a trecut foarte repede, lăsând urme puţin adânci înscrise în memoria vizuală şi practică de atelier; avantajul (?!) sau cu ce ne alegem la sfârşit este faptul că suntem mai rapid aruncaţi în lumea artei contemporane, iar atunci se vor decanta lucrurile şi se va vedea cine face faţă şi, mai ales, cum. Ca dezavantaj găsesc faptul că nu am aprofundat şi dezvoltat mai mult o temă sau un concept, unele cursuri s-au redus doar la un semestru sau un an de studiu. Aceste comasări ale materiei le văd ca fiind consecinţele globalizării şi deschiderii tot mai mari a influenţei occidentale, proces de altfel firesc şi aproape imposibil de stăpânit. În definitive, şcoala nu mai reprezintă baza formării artistice şi a personalităţii pentru că mijloacele de comunicare în masă au acaparat viaţa fiecăruia, oriunde. Important este să selectăm ceea ce credem că ne hrăneşte în interior.

Irina Broboană: Maturizarea forţată şi superficială este dezavantajul principal al noului modul de studii. Schimbarea statutului de student la arte cu cel de artist nu este confirmată decât de o diplomă.  

4. Perspective ? Cum vă vedeţi peste 5 ani ? Dar peste 10 ?

Codruţa Cernea: Sper că şi peste 5 ani, şi peste 10 să mă aflu tot în zona de cercetare artistică; să „fac switch” între dezvoltarea propriilor proiecte şi diverse colaborări; mă tentează mult dansul contemporan şi filmul.

Dana Dincă: Personal, mă văd pictând toată viaţa. Sper să reuşesc în educaţie şi mai sper la doi copii.

Mihai Florea: În acest moment viitorul este foarte neclar pentru mine, sper să intru la master. În 5 ani sper să mai lucrez în acest domeniu, iar dacă în 10 ani încă voi opera astfel, ar putea însemna fie că lucrările mele sunt apreciate şi voi “trăi” din artă, fie că n-am găsit ceva mai bun de făcut şi voi trăi de pe o zi pe alta, doar pentru munca mea (prefer prima variantă…).

Cristina Garabeţanu: Proiectul la care lucrez mă conţine pe mine. Eu şi trăirile mele în legătură cu tot ce ma înconjoară, ca fiinţă umană, ca martor al lumii contemporane, ca actor. Pot interveni cum vreau în ceea ce ştiu, simt, văd, trăiesc. Cred că arta şi artistul sunt un stil de viaţă cu care mă confund, iar faptul că  pot deveni creator îmi dă puterea de a mă transforma, astfel încât să nu mă plictisesc niciodată. Improvizaţia… sau, mai bine spus, lipsa planurilor, în momentul de faţă, mi se pare un lucru avantajos… În mare, în viitor vreau să îmi perfecţionez felul de exprimare artistică, să o completez cu alte domenii, iar din punctul acesta de vedere am o paletă foarte mare şi variată. Îmi place ideea de spectacol şi spectator, vreau să o dezvolt la maxim. Chiar dacă aş pleca în străinătate pentru a lucra acolo, mă voi întoarce în România pentru a surprinde publicul şi, totodată, pentru a promova cultura contemporană. 

Alexandra Călin: Îmi doresc peste ceva ani să fac tot ce îmi place, să fiu mai complexă în exprimarea vizuală.

Irina Broboană: Încerc să nu îmi fac planuri…în principal vreau să mă perfecţionez atât din punct de vedere conceptual, cât şi al limbajului.        


5. Trei neajunsuri şi trei avantaje ale contextului contemporan românesc, în care trăim.

Codruţa Cernea: Contextul bucureştean îmi este cel cât de cât familiar. O să încep cu Facultatea de Arte Plastice care pare amorţită; nu e activă în sensul de a iniţia/facilita legături/schimburi cu alte universităţi de artă, nu asigură o deschidere reală, un orizont larg, nu prea iţi dă senzaţia că te afli pe o trambulină; trebuie să ţi-o construieşti singur. Galeriile care aparţin Uniunii Artiştilor Plastici au şi ele un aspect dezolant, pierdut în negura timpurilor. Lucrurile bune care se întamplă parcă nu-i ajung nici pe-o măsea oraşului, se absorb instant, uneori fără ecou. Dar poate că tocmai asta face mai emoţionantă întâlnirea cu oameni de o sensibilitate similară cu a ta în cadrul unor evenimente artistice; mai mare mirarea când vezi cum se creează situaţii/ momente magice.


Dana Dincă: Avantaje: apariţia galeriilor particulare; albume, evenimente, schimb de informaţie. Dezavantaje: informaţia care nu ajunge în toată ţara.

Mihai Florea: Neajunsuri: lipsa de interes a oamenilor pentru artă, promovarea aproape inexistentă a artei contemporane, în afara Bucureştiului sau a oraşelor cu tradiţie în domeniu (Timişoara, Cluj, Iaşi etc.) şi lipsa fondurilor…. Faptul că în majoritatea oraşelor arta contemporană nu este promovată poate fi şi un avantaj şi probabil mai sunt şi altele, însă nu le văd deocamdată…

Cristina Garabeţanu: Dezavantajele sunt legate de consum, de public, de spaţiu, de investitori…care totuşi au început şi ei să mai apară, de fonduri…  fantomatice şi foarte misterioase…. Dar toate acestea se pot transforma în avantaje cu ceva voinţă… motivul este suficient de frustrant pentru a crea. Avantajele sunt ca aici, în ciuda faptelor, după părerea mea, poţi “creşte” foarte bine, solul este fertil, iar arta contemporană, cu tot ce poate aduce ea nou, este încă nedezvoltată. Este nevoie de promovare al acestui “produs” încă nou, iar asta îl avantajează pe “tânărul artist”. 

Alexandra Călin: Neajunsuri: lipsa  investiţiilor  în spaţiile de expoziţie, în prezent multe dintre ele au un design învechit şi deloc atrăgător. Lipsa flexibilităţii galeriştilor şi a mijloacelor pe care le pun la dispoziţia expozanţilor. Lipsa de preocupare şi în alte zone ale ţării, nu doar pe axa Bucureşti – Cluj – Timişoara, poate şi Iaşi. Oricum, din ce observ, există o colaborare foarte scăzută între centrele artistice ale ţării, în provincie, tinerii se reprofilează şi nu se implică în nici un proiect periodic sau de anvergură, rămân într-un con de umbră. Sunt convinsă că au existat şi poate că mai există în prezent grupuri de oameni valoroşi, care se exprimă la alt nivel, dar o altă problemă o reprezintă publicul, care nu este pregătit pentru noi provocări şi astfel ne aflăm într-un cerc vicios, aproape fără ieşire. Avantajos este că ne aflăm pe un pământ fertil al artei contemporane româneşti, diversificat şi actualizat.

Irina Broboană: Absenţa unui public, jocurile de interese, preocuparea scăzută pentru artă a celor care ar trebui să se ocupe cu promovarea ei, toate acestea sunt probleme banale, dar prezente în lumea artistică românească… Avantaje? Faptul că artiştii români au început să fie activi pe scena internaţionala, apariţia galeriilor particulare…

6. Există cineva căruia ţineţi să îi mulţumiţi pentru prezentul vostru ?

Codruţa Cernea: Profesorilor Petru Lucaci, Ciprian Paleologu, Ion Anghel, familiei şi colegilor de atelier, care au creat o atmosferă extra-ordinară.

Mihai Florea: Dacă ar fi cineva cui ar trebui să-i mulţumesc pentru prezentul meu, ar trebui să fie mama mea, nu neapărat pentru că m-a născut, crescut etc., ci pentru faptul că ea m-a încurajat să urmez acest drum.

Cristina Garabeţanu: Educatoarei mele, Marieta Căiescu, care m-a încurajat la momentul oportun pentru dezvoltarea mea, prietenilor ce m-au ajutat, de multe ori fără a şti, intrând în aceeaşi categorie şi profesorii: Ignat Stefanov, Vasile Filip, Petru Lucaci, Ciprian Paleologu. Şi nu în ultimul rând, părinţilor, care, chiar de nu au fost de acord, m-au susţinut mereu….mă simt ca la decernarea premiilor Oscar.

Alexandra Călin: Le mulţumesc celor nu foarte mulţi, majoritatea foşti şi actuali profesori, pentru răbdarea şi timpul pe care mi l-au acordat pe parcursul anilor.

Irina Broboană: În primul rând doamnei Paula Comisarschi şi lui Ciprian Paleologu, pe care nu ştiu dacă ar trebui să îi numesc în calitate de profesori sau de prieteni; apoi, profesorului meu Petru Lucaci, pentru îndrumare artistică şi lecţii de viaţă, în special, prietenilor şi familiei mele, Rodicăi Apostol.


Interviu realizat de Simona Vilău, februarie 2008

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: