Skip navigation

LOCKED IN. Despre noile nevoi ale artei contemporane. Interviu cu Maria Rus Bojan.

În perioada 19 aprilie – 29 iunie 2008 se desfăşoară expoziţia Locked In, la Casino Luxembourg, Forum d’Art Contemporain din Luxemburg, în care participă şi trei artişti de origine română, nume importante din peisajul artei contemporane: Victor Man, Mircea Cantor şi Victor Racatau. Detalii despre aceasta veţi afla mai jos, în interviul cu Maria Rus Bojan, curatoarea expoziţiei.

Selecţia Locked In:

Carlos Amorales, Pierre Bismuth, Michaël Borremans, Heather & Patrick Burnett-Rose, Mircea Cantor, Sebastián Díaz Morales, Tessa Farmer, Miklos Gaál, Douglas Gordon, Antony Gormley, Sagi Groner, Nanna Hänninen, Thomas Hirschhorn, Boukje Janssen, Jesper Just, Victor Man, Melik Ohanian, Marilène Oliver, Stéphane Pencréac’h, Victor Racatau, Jérôme Schlomoff, Speak UP! Tanja Nellemann Poulsen & Grete Aagaard, Yves Trémorin, Vera Weisgerber, Guido van der Werve

 

  1. Doamnă Rus Bojan, curatoriaţi o expoziţie de proporţii impresionante, ce conţine nume celebre de artişti contemporani, activi pe plan internaţional. Ce ne puteţi spune despre prezenţa lui Thomas Hirschhorn, Antony Gormley sau Douglas Gordon în selecţia LOCKED IN ?

  În cazul acestor artişti, celebritatea este urmarea firească a unei activităţi constante, a unor demersuri bazate pe conţinuturi substanţiale şi idei puternice, care pot să fie percepute şi receptate universal, dublate de o manieră foarte personală de exprimare. Thomas Hirschhorn este cel care m-a inspirat fundamental în realizarea acestui proiect. L-am urmărit îndeaproape în timp ce pregătea expoziţia Concretions: RE- (care a fost expusă la centrul de artă Creux d’Enfer, la galeria pariziană Chantal Crousel şi ulterior la Bienala de la Göteborg) şi astfel, am pătruns într-un univers care m-a zguduit şi vizual şi uman, revelându-mi câteva adevăruri esenţiale.  El este un artist militant, dar în sens universal- afirmativ, el ne semnalează, dar în acelaşi timp ne şi confruntă cu tumorile realităţii, ne obligă să vedem cealaltă faţă a acestei lumi. În ce mă priveşte, pot să afirm că acest artist m-a marcat esenţial în cariera mea de curator, deoarece mi-a luat vălul de pe ochii obişnuiţi cu forme şi estetisme diferite şi m-a obligat să mă intorc la esenţa lucrurilor.  În expoziţia de la Luxemburg, artistul ne vorbeşte despre relaţiile de interdependenţă dintre societate şi membrii săi într-o manieră foarte originală: el vizualizează subordonarea sistemului actual printr-o alăturare de manechine dezgolite, ale căror capete sunt prinse într-o structură frântă. Cariatide care nu susţin nimic- doar o structură de putere…Titlul expoziţiei i-l datorez deci lui Thomas – căci primul lucru care mi-a venit în minte, când am vazut lucrarea lui – a fost ideea de prizonierat în libertate, de încarcerare în ţesătura vizibilului…

Întâlnirea cu Antony Gormley şi vizita la atelierul său a fost a doua întâlnire esenţială în alcătuirea acestei expoziţii. Vizualizarea omului ca şi câmp, ca şi masă sau ca şi ferment, redarea aurei care se materializează în jurul omului sau care se îngroaşă, devenind o a doua lume- toate acestea m-au determinat să mă gândesc la efectul noilor vizibilităţi în societatea transparentă în care suntem cuprinşi acum. Cel mai mult m-a surprins la Gormley faptul că, la vârsta deplinei maturităţi şi a succesului absolut el mai are puterea să inoveze. Pe el îl interesează cauza formativă, nu forma ca atare, iar acest lucru îl singuralizează în peisajul artistic contemporan. 
În ce-l priveşte pe Douglas Gordon, din păcate nu am reuşit să expunem ceea ce ne-am fi dorit, din cauze multiple, a trebuit să ne mulţumim cu un video-text – o lucrare care funcţionează ca avertizare, ca necrolog, ca rememorare.

 

2. „Viitorul monstrous al artei. Noile nevoi, noul pragmatism”  este numele conferinţei susţinute de scriitorul Bogdan Ghiu cu ocazia inaugurării expoziţiei. În ce a constat această prezentare şi care au fost premisele realizării ei?

 

Colaborez cu Bogdan Ghiu de mai mulţi ani. Această expoziţie este urmarea unui proiect pe care l-am conceput împreună anul trecut, anume simpozionul interdisciplinar « Arta în câmpul noilor vizibilităţi », organizat la Institutul Olandez de Artă Media din Amsterdam. Bogdan este un specialist de top al zonei media, explicând totul din punct de vedere filosofic, într-un limbaj de-o plasticitate extraordinară. El este, de altfel, un mare scriitor şi un mare poet, iar eseurile lui recente despre artă – sunt nişte analize de o mie de ori mai pertinente decât ceea ce citim în mod curent în revistele de specialitate. Bogdan Ghiu semnează unul dintre textele din catalogul expoziţiei – care se intitulează sugestiv  « Viaţa de după supravieţuire »  şi conferinţa pe care a susţinut-o a fost una substanţială, cred că şi publicul din Luxemburg a perceput-o la fel. Cum textul respectiv va apărea foarte curând în viitorul volum cu eseuri dedicate artei la editura Polirom, poate e mai bine să las subiectul deschis.

 

  1. Dacă ar fi să alegeţi câţiva artişti români pentru un potenţial proiect care să releve o direcţie  conceptuală specifică a locului din care provin, care ar putea fi aceştia?

 

În general nu aleg artişti pentru că provin dintr-un loc specific. Dezvolt acum un proiect cu un artist israelian care trăieşte la Amsterdam şi pot să vă spun că, la început, nici nu am ştiut de unde provine. E o greşeală acum ca să faci proiecte cu caracter naţional, pentru că asta plasează proiectul din start într-o zonă minoră. O astfel de prezentare specifică este din start reductoare, pentru că se bazează pe un localism – care în altă zonă a globului – va fi cu siguranţă altfel înţeles. Una este să faci o expoziţie cu vinuri şi bucate româneşti şi alta e să faci o expoziţie doar cu artişti români. Publicul occidental nu se duce la o expoziţie pentru că un artist provine dintr-o zonă sau alta, ci pentru că vor să se hrănească cu idei noi şi să vadă mereu altceva. În ce mă priveşte voi alege pe orice artist român care, într-o formă sau alta, într-un context dat va intra în raza mea de cercetare sau de interes. Eu nu cred în ierarhizări şi nici în topuri, fiecare artist cu care lucrez este important pentru mine din motive diferite. Aş prefera însă ca să vorbesc despre proiecte concrete, nu să-mi dau cu părerea despre potenţialul artistic din România.

 

4. Ce îi leagă şi ce îi separă pe Victor Man, Mircea Cantor şi Victor Răcătău (artiştii de origine română prezenţi în această expoziţie)?

 

În mod categoric ceea ce îi leagă pe aceşti artişti este oraşul în care s-au format : Clujul, care de altfel e şi oraşul meu natal. În rest, fiecare şi-a dezvoltat o direcţie artistică foarte personală, care-i singularizează atât în peisajul românesc, cât şi în cel internaţional. Mircea Cantor este cel mai apreciat artist român tânăr în străinătate – deoarece este de o creativitate şi originalitate absolută, Victor Man este un maestru al iluziilor, un pictor de mare expresivitate şi talent, iar Victor Răcătău are un discurs metafizic, foarte poetic, foarte subtil. M-am bucurat ca după atâţia ani să-l redescopăr şi să văd că evoluţia sa artistică este consecinţa experienţei de la catedră, dar şi a unor ani de lectură şi de aprofundare a unor cărţi fundamentale.

Cei trei români au făcut o figură foarte bună, fiind imediat remarcaţi de presa internaţională, dar, mai ales, de publicul vizitator. Cartea de impresii este deja plină, deşi expoziţia este deschisă până la sfârşitul lunii iunie. M-am bucurat să văd că numele lor este atât de des menţionat.


5. Pregătiţi un eveniment care să cuprindă mai multe nume româneşti? Dacă nu e confidenţial, mi-ar face mare plăcere să ne împărtăşiţi câteva gânduri. 

 

Pregătesc mai multe evenimente, însă selecţiile de artişti nu sunt finalizate deocamdată. Am început pregătirile pentru o expoziţie internaţională colectivă la o galerie nouă din Beijing- pe tema camuflajului ca tehnică de supravieţuire ; am fost invitată să propun un proiect pentru o instituţie din New York, însă reflectez acum dacă proiectul este fezabil – timpul este prea scurt pentru ca să livrez ceva de calitate şi este foarte posibil ca să-l amân. Mai am câteva proiecte mai mici în Olanda şi Franţa, însă ceea ce îmi doresc cel mai mult este să fac o expoziţie despre pictură – sau despre sentimentul picturii- asta pentru că sunt multe proiecte picturale care nu sunt materializate în pictură. Ci în alte medii. Sunt acum în negocieri cu un muzeu din Olanda, să vedem ce va ieşi de aici. Desigur că voi avea în vedere să invit şi artişti din România, însă politica mea de ani de zile este aceea de a promova mereu alţi artişti. Sunt mulţi artişti buni în România, însă sunt puţini care fac faţă concurenţei reale din mediile artistice dinamice din Europa. Acolo competiţia are alte reguli, câştigă cine are idei originale, cine propune noi viziuni, talentul nu mai este neapărat un criteriu. În România există un potenţial extraordinar, însă prea puţini sunt cei care înţeleg în ce mod trebuie să fie exprimată actualitatea noastră. Ori dacă nu eşti actual, dacă nu aparţii timpului tău, atunci de ce să mai fi artist ?!

 

Interviu cu Maria Rus Bojan realizat de Simona Vilău


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: